Tuesday, November 30, 2010

Odihna pe bancuta

In "Iona" apare o idee foarte frumoasa. Personajul afirma ca tot ce ar vrea sa faca este sa construiasca o "banca de lemn in mijlocul marii" ce ar servi ca "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului". Nu pot ramane rece la un astfel de gand. Fiecare om are nevoie de odihna, de respiro. Fiecare vrea sa se indeparteze de lumea exterioara atunci cand ea devine sufocanta, sa o puna intre paranteze macar pentru cateva clipe. Omul este in egala masura o fiinta a departarilor. Nu cauta mereu apropierea. Nu sta mereu sub semnul deschiderii. Dar ce trist este cand nu poti sa inchizi usa! Ce durere cand nu poti sa gasesti banca, cand trebuie sa stai in picioare, in garda! Cine are timp sa se aseze? Ramai in urma. Esti depasit.Trec ceilalti inotand pe langa tine. Dar crezi ca vei putea sta mult timp pe acea bancuta? Nici vorba. Afla ca tamplarul este insuficient pregatit si ca a facut o treaba superficiala. Banca se rupe, dispare. Sari in apa sa te racoresti, faci o tura, doua si cand te intorci nu mai este acolo. Trebuie sa cauti o alta. Insa si aceea va avea aceleasi insuficiente. De altfel, cum ar putea fi altcumva? Tamplarii insisi nu au parasit marea.

Friday, November 26, 2010

Ipocrizia serialelor si filmelor americane

Fiecare dintre noi s-ar putea sa aiba o critica cu privire la acest aspect. Pentru mine insa, ceea ce mi se pare deranjant este promovarea unei mode ce si-a facut recent aparitia. In foarte multe seriale si filme sunt personaje (de multe ori chiar personajul principal) care isi castiga existenta scriind articole pentru diverse reviste. In majoritatea covarsitoare a cazurilor, aceste personaje nu sunt multumite cu sarcinile primite de la redactori care doresc sa publice doar subiecte superficiale. Aceasta contravine ambitiei personajelor care vor sa trateze subiecte "cu adevarat importante". Ceea ce mi se pare comic este faptul ca prietenii acestor protagonisti nu vor sa aiba nimic de a face cu cititul. Dimpotriva, li se pare a fi ceva extrem de plictisitor. Ba mai mult, chiar si persoanele care scriu articole sunt prezentate ca avand o viata atat de aventuroasa incat nu au timp sa citeasca niste carti. Cu toate acestea, ele reusesc sa scrie articole extraordinare deoarece interpreteaza original viata. Mi se pare o prostie deoarece se transmite ideea falsa conform careia cartile iti rapesc din originalitate, iar prin urmare daca nu vei citi nicio carte atunci vei fi 100% original. Sigur ca da!

Sunday, November 14, 2010

Privesc in sus

Da, asa este. Mai intai concret, de exemplu cand merg pe strada, iar apoi si metaforic atunci cand meditez. Sunt atent la altceva. Sunt concentrat, absorbit, pierdut. Iar acest lucru ma metamorfozeaza intr-un impiedicat. Sunt impiedicat de la munca, scoala, studiu etc. Nu sunt infipt locului, nu sunt concentrat in jurul unui centru, ci ma misc mereu si ma indepartez. Pe deasupra, sunt si inalt. Nu sunt construit aproape de pamant. Sunt cu capul in nori. Sunt un inadecvat. Nu pot sa ma limitez la "n-ati paraua, da-mi sarmaua". Sunt visator mai mult decat traitor. Sunt mai mult spirit decat maruntaie. Sunt mai mult plecat decat prezent. Sunt un EU nu un EL impersonal.

Thursday, November 11, 2010

Copilaria si locul de bastina

Daca vreti sa faceti un om sa zambeasca trebuie doar sa-l intrebati de copilaria si locul sau de bastina. Aceasta in conditiile in care a avut parte de o crestere normala. Iar aici nu ma refer neaparat la prezenta fericirii, ci doar la absenta traumelor psihice grave. Pur si simplu exista o atractie fata de trecutul propriei fiinte. Uitati-va la parintii vostri cand vizioneaza un film romanesc vechi in care un personaj alearga pe un camp. O sa observati cum le apare o sclipire in ochi si incep sa va depaneze amintiri dintr-un timp trecut. Dar sa nu credeti ca acest lucru se aplica doar oamenilor in varsta. Tinerii, chiar de 17-18 ani, vorbesc si de diferentele dintre ei si noua generatie, de faptul ca ei erau mult mai activi si sociali, de faptul ca jucam tupu, fotbal, mata cu mingea si multe altele. Exista o fascinatie fata de trecut care trezeste o flacara in individ, una care nu coincide totdeauna cu regretul. Iar locul de bastina te fascineaza si el. Nu stii de ce, dar parca te identifici cu el, parca te simti atras de el. Mergi, te intorci, mergi din nou si poate nu te mai intorci, dar undeva in fiinta ta tot privilegiezi locul de bastina. Poate este, asa cum spunea si Steinhardt, fascinatia sufletului pentru locul in care a nimerit. Indiferent care ar fi explicatia, eu zic ca puteti sa incercati acest experiment sau chiar sa va autoanalizati, deoarece s-ar putea sa fiti surprinsi.