În acea dimineaţă de vară răcoroasă, stăteam cu capul scos pe geamul trenului ca un pudel amărât şi dezgustat de mirosurile dubioase emanate de toaleta din apropiere. Cu ochii pe jumătate inchişi de nesomn şi oboseală observ, în depărtare un peisaj poate la fel de ciudat si neclar ca o „cântăreaţă cheală”. Frecându-mă la ochi constat că vederea nu mă-nşeală. În faţa mea, pe versantul din apropiere se aflau mii de fire de păr gigant aruncate unele peste altele ce-ţi dădeau impresia ca esti un purice parazit care a nimerit la locul şi timpul nepotrivit.
Zona era mirifică. Intr-o parte a râului arborii se inălţau trainici iar în cealaltă zăceau la pământ lipsiti de viată, unul peste altul ca intr-o groapă comună, cadavru peste cadavru
acea dimineata :)
ReplyDelete