Friday, February 10, 2012

Cum poți găsi adevărul versus adevarul părtinitor

Dialectica ca formă a găsirii adevărului prin înlănțuirea opinilor contradictorii pentru a ajunge la un argument cu conținut epistemologic superior există încă din vremea filosofiei antice presocratice, perioadă in care Heraclit din Efes o adoptă ca principiu care guvernează lumea. Heraclit consideră că „natura năzuiește spre contrarii, aceasta fiind cauza mișcării, devenirii, sursa ei de foc”¹ Lupta dintre contrarii constituie una dintre ideile fundamentale ale filosofiei heraclitiene. Desi până la el, majoritatea filosofilor presocratici admiteau pluraritatea și contrarietatea principiilor filosofice, Heraclit spune că „Războiul este părintele tuturor, datorită lui apar zei, alti oameni, pe unii îi face sclavi, pe altii liberi.” ² considerând contradicția ca fiind universală asemeni luptei neîntrerupte între contrarii. În celebrul fragment citat de orice istorie a filosofiei și considerat că ar fi principiul esential al concepției lui Heraclit despre lume aflăm că „această lume, aceeași pentru toți, n-a făurit-o nici vreunul dintre zei, nici vreunul dintre oameni. Ea a fost întotdeauna, este și va fi un foc veșnic viu, care după măsură se aprinde și după măsură se stinge” ³sub cicnirea contrariilor, uneori chiar și prin coincidență, aceasta fiind si cauza mișcării și devenirii lumii. După Heraclit apare dialectica socratică prin dialogurile celebre apăruteîn opera lui Platon. Metoda dialectică aleasă de Socrate este dialogul dintre două sau mai multe persoane care au puncte de vedere diferite asupra unui lucru și care vor să găsească adevarul prin argumente valide. Dialectica este diferită de dezbatere care conține punctele de vedere personale ale oponenților, oponenți care încearcă să câștige dezbaterea, ori prin formularea de argumente corecte, ori prin contraargumente aduse teoriei oponentului, iar decizia finala asupra câștigătorului e luată de un judecător. De asemenea, dialectica este diferită și de retorică care foloseste figurile retorice, ethosul și pathosul pentru a convinge ascultătorul de validitatea argumentului. Socrate folosește dialectica în disputa sa cu sofistii despre scopul filosofiei. Spre deosebire de conceptul de „arête”, considerat scopul sofiștilor, Socrate încearcă să demonstreze prin motoda dialectică faptul ca adevărul este adevaratul scop al filosofiei care face abstracție de părerile persoanale și primează în orice situație, astfel, un medic este mai îndreptățit să consulte un bolnav decăt un sofist care vrea să demonstreze că știe tot

No comments:

Post a Comment