Odihna pe bancuta

In "Iona" apare o idee foarte frumoasa. Personajul afirma ca tot ce ar vrea sa faca este sa construiasca o "banca de lemn in mijlocul marii" ce ar servi ca "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului". Nu pot ramane rece la un astfel de gand. Fiecare om are nevoie de odihna, de respiro. Fiecare vrea sa se indeparteze de lumea exterioara atunci cand ea devine sufocanta, sa o puna intre paranteze macar pentru cateva clipe. Omul este in egala masura o fiinta a departarilor. Nu cauta mereu apropierea. Nu sta mereu sub semnul deschiderii. Dar ce trist este cand nu poti sa inchizi usa! Ce durere cand nu poti sa gasesti banca, cand trebuie sa stai in picioare, in garda! Cine are timp sa se aseze? Ramai in urma. Esti depasit.Trec ceilalti inotand pe langa tine. Dar crezi ca vei putea sta mult timp pe acea bancuta? Nici vorba. Afla ca tamplarul este insuficient pregatit si ca a facut o treaba superficiala. Banca se rupe, dispare. Sari in apa sa te racoresti, faci o tura, doua si cand te intorci nu mai este acolo. Trebuie sa cauti o alta. Insa si aceea va avea aceleasi insuficiente. De altfel, cum ar putea fi altcumva? Tamplarii insisi nu au parasit marea.