Wednesday, May 13, 2009

Debut editorial


Isadora Ioana Dunca, Politica si metapolitica la Platon



Proaspăt absolventă a Facultatii de filosofie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj Napoca, Isadora Dunca debutează editorial cu o lucrare filosofică, complexă prin tematica ei.

În cartea Politica si metapolitica la Platon, Isadora Dunca analizează o problematică fundamentală în opera marelui filosof Platon, politica, pe care o regasim, în mare parte in dialogul Republica.

În Capitolul I Statul ideal- concept fundamental în filosofia politică a lui Platon, autoarea descrie sistemul politic ideal conturat de Platon în dialogul Republica. Platon consideră ca statul ideal se bazeaza, în primul rand, pe “educaţia potrivită”( “educaţia nu e altceva decat virtutea însăsi”), pentru că “Cetaţenii statului ideal trebuie formati astfel încât să fie capabili să judece drept, să poată discerne adevăratul bine; să se poată calauzi după modele(prototipuri) perfecte, să poată raspunde unei exigenţe absolute impuse, nu de fapte, ci de Idei. În fruntea cetaţii trebuie să se afle filosoful « ce incoronează virtutile ratiunii »

Platon descrie fiecare sistem în parte; timocraţia, oligarhia, democraţia, tirania si demonstreaza imperfectiunea lor. Constatăm cu “surprindere” ca filosoful consideră democraţia “cea mai rea dintre formele de guvernământ care sunt prevăzute cu legi şi cea mai bună dintre cele lipsite de legi . Democraţia aduce în prim plan iluzia libertaţii, care e doar o închipuire şi aparenta deoarece funcţionează doar în considerentul legii « nimeni în cetate să nu îndrăznească să înteprindă ceva împotriva legilor, iar cel care ar îndrăzni, sa fie pedepsit cu moartea şi cu toate pedepsele extreme”. Platon sustine că « arta regală » nu trebuie sa se confunde cu « arta tiranului », căci nu este vorba de o constrângere, ci de « conducerea de bună voie ». Orice altfel de conducere duce la aparitie corupţiei.

În Capitolul II Platon si critica sofiştilor facem cunoştinţa cu retorica, politica si morala sofistă dar şi cu critica adusă de Platon, adepţilor nomosului, în dialogul Gorgias. « Platon îi atacă dur pe sofişti pe considerentul că « arta » promovată de ei prin intermediul discursurilor sau a învătământului, se bazează pe o falsă cunoaştere »

În Capitolul III Platon si Aristotel- fondatori ai filosofiei politice, autoarea, Isadora Dunca face o retrospectivă a operei discipolului Aristotel în comparaţie cu cea a învaţatorului Platon. Astfel aflăm că drumurile celor doi se despart, Aristotel cucerindu-şi independenţa filosofică odată cu apariţia operei lui, Politica. El se distanţează semnificativ de cetatea ideala şi de toate constrângerile ce vin odată cu aceasta. Modul ideal şi utopic imaginat de Platon este abandonat în favoarea studiului datelor concrete. Pentru Aristotel, cetatea nu mai înseamnă o posibilitate de constrângere în vederea atingerii unui ideal, ci apare ca un mijloc de perfecţionare a naturii umane, permitându-i omului sa-şi îndeplineasca natura.


Opera culminează cu ultimul capitol numit Concluzii. Autoarea constată un lucru dezamăgitor pentru om şi societate, acela că « Legea istoriei este influenţată de un destin marcat de corupţie », dar acest lucru nu l-a oprit pe Platon să nu se preocupe de reflecţia politica, « mai degrabă ele l-au revigorat şi orientat », « el nu a încetat să construiască un model de societate generator de pace şi echilibru ».Isadora Dunca ne informează ca Platon deşi era acuzat pană şi de Aristotel, discipolul său, respinge acuzaţia de utopie, adresata cetaţii sale, deoarece cetatea ideală se ghidează după dreptate, conceptul de bine, bunăstare şi fericire, iar ‘Cetaţeanul ideal este acela care consimte să traiască sub stapanirea adevărului şi să considere că dreptatea este singura valoare care merită să-i conducă destinul. «


Această lucrare a Isadorei Dunca are o abordare filosofică comlpexă, iar nu istorică , ceea ce aduce un plus carierei sale filosofice în viitor şi se adresează tuturor oamenilor interesaţi de politică, morală, etică şi filosofie, nu numai celor avizaţi, datorita caracterului complex prin care este abordată tematica politicii în opera lui Platon.

3 comments:

  1. wow...chiar imi place si suna foarte bine micul tau rezumat,vreau s-o citesc si eu, o voi cauta

    ReplyDelete
  2. Rezumatul tău sună bine de tot, cu filozofia nu m-am împăcat niciodată bine, trebuie să recunosc, şi-n facultate eram destul de sceptic şi făceam "la greu"... Dar invitaţia este tentantă.

    ReplyDelete
  3. Suna bine, multumesc din nou de recomandare.

    ReplyDelete